Semiologia sist muscular

• hipoplazia muşchiului sternocleidomastoidian manifestată prin torticolis;

• anomalia de dezvoltare a diafragmei, manifestată prin hernie diafragmală;

• hipoplazia şi aplazia muşchiului de ltoid, care cauzează deformarea şi disfuncţia umărului;

• miotonia – relaxare musculară dificilă după contracţie, manifestată prin contracturi musculare;

• miatonia – hipotonie generală cu atonia deplină a muşchilor scheletici;

• miasteni a – slăbiciune musculară.

6. Particularităţile anatomo-fiziologice ale sistemului imun la copii. Ontogeneza sistemului imun.

Organele sistemului imun. Funcţiile sistemului imun. Perioadele critice în dezvoltarea imunoreactivităţii copilului. Metodele de examinare a sistemului imun la copii.

Sistemul imun:

reuneşte organele, ţesuturile şi celulele, care asigură apărarea organismului uman de substanţe genetic străine (antigeni) de origine exogenă sau endogenă

Funcţia SI constă în identificarea Ag şi generarea unui răspuns specific –

Ø sinteză de anticorpi,

Ø acumulare de limfocite sensibilizate,

care îl vor:

ü neutraliza,

ü distruge şi

ü elimina din organism.

Componentele SI:

1. Organele Limfoide:

a) Centrale

b) Periferice

2. Componente Umorale

a) Nespecifice

b) Specifice

3. Componente Celulare

a) Nespecifice

b) Specifice

Organele limfoide centrale (primare) sunt reprezentate de:

v Măduva hematogenă;

v Timus

Organele limfoide centrale sunt de o însemnătate majoră în imunitate, pentru că ele reprezintă sediul limfopoiezei.

La nivelul lor, componentele celulare ale SI: limfocitele B şi limfocitele T, se diferenţiază din precursori derivaţi din celula stem, proliferează şi se maturează în celule funcţionale.

Măduva hematogenă este localizată în trabeculele ţesutului osos spongios din epifizele oaselor lungi, din grosimea oaselor plate şi din interiorul oaselor scurte.

Dpv histologic, ea este formată din stromă, vase sanguine, limfatice şi nervi. Stroma este formată din celule conjunctive reticulare, formând o retea în ochiurile căreia se afla celule stem.

Timusul este situat retrosternal.

Dpv anatomic, T este format din doi lobi uniţi printr-un istm.

Fiecare lob este format din lobuli delimitaţi de septuri conjunctive care provin din capsula ce înveleşte întregul organ.

Lobulului timic i se descriu două zone: zona corticală şi zona medulară.

Celulele din timus sunt limfocite, celule epiteliale şi celule non-epiteliale.

Procesul de diferenţiere se desfăşoara sub influenţa hormonilor locali (timozina, timopoietina, timulina) secretaţi în principal de epiteliul subcapsular şi subtrabecular

Se formează la sfârşitul primei luni de dezvoltare intrauterină.

Atinge gradul maxim de dezvoltare în copilăria fragedă.

În perioada 3 – 13-15 ani are loc o stabilizare a masei glandei, ca ulterior să involuieze.

Stratul cortical devine mai sărac în T-limfocite, dispar corpusculii Gassale din stratul medular, aceste structuri fiind înlocuite cu ţesut conjunctiv şi adipos.

În cazuri rare involuţia fiziologică nu se produce.

Aceste situaţii clinice obişnuit sunt asociate cu diminuarea secreţiei de GCS de către corticala suprarenală. Aşa pacienţi sunt mai receptivi la infecţiile intercurente, au un risc sporit pentru apariţia neoplaziilor

Organele limfoide periferice (secundare) sunt reprezentate de:

v Splină

v Ganglioni limfatici

v Ţesutul limfoid asociat mucoaselor

Splina este un organ situat în partea stângă superioară a abdomenului.

Ca şi timusul, la exterior prezintă o capsulă de natură conjunctivă ce trimite în interiorul organului, în parenchim, prelungiri care alcatuiesc trabecule. Acestea împreună cu reţeaua de celule reticulare formează suportul pentru o largă varietate de celule.

În structura splinei intra două tipuri de ţesut:

v ţesutul responsabil de distrugerea hematiilor îmbătrânite şi de generarea în urgenţă de noi hematii, plachete şi granulocite (pulpa roşie) şi

v ţesutul populat de celule implicate în imunitate (pulpa albă).

o Pulpa albă a splinei este un ţesut limfoid dispus în două zone:

v zona T-dependentă, situată în jurul unei arteriole centrale şi

v zona B-dependentă, care înconjoară zona T,ca un manşon.

o În zona B, celulele sunt organizate în

v foliculi primari (nestimulaţi) şi în foliculi secundari (stimulaţi).

o La periferia zonei B, spre exterior se află macrofagele splenice.

Ganglionii limfatici – sunt formaţiuni ovale de diferite dimensiuni, amplasaţi în locul de confluenţă a vaselor limfatice mari

v Formarea GL începe în a 2-a lună de dezvoltare intrauterină şi se termină în perioada postnatală.

v La nou-născuţi capsula GL este foarte subţire şi fină, trabeculile puţin diferenţiate,aceea palparea lor este dificilă. GL sunt moi şi sunt inglobaţi în ţesutul adipos lax bine dezvoltat la acestă vârstă.

v La vârsta de 1 an GL sunt palpabili la majoritatea copiilor.

v Odată cu creşterea în dimensiuni are loc şi diferenţierea lor.

v La vârsta de 3 ani capsula este bine formată.

v La 7-8 ani începe formarea trabeculelor în interirul GL.

La 12-13 ani structura GL este definitivată,diferenţiindu-se bine toate structurile sale: capsula, trabeculile, foliculii, sinusurile

ü În perioada pubertară creşterea GL încetează, iar uneori chiar regresează parţial.

ü Numărul maxim de GL este atins în jurul vârstei de 10 ani.

La un matur sunt prezenţi aproximativ 460 GL, având o masă totală de 1% din masa corporală (500 – 1000g).

Fiecare ganglion limfatic (GL) este acoperit la suprafaţă cu o capsulă din ţesut conjunctiv, iar în interior conţine ţesut limfoid. Ţesutul limfoid al GL este separat în două straturi: cortical şi medular.

v Stratul cortical este format din foliculi – conglomerate de limfocite B.

v În stratul paracortical sunt amplasate cu predilecţie limfocitele T.

v În stratul medular se găsesc plasmocitele,care secretă imunoglobulinele.

GL sunt amplasaţi în grupuri, prin ele efectuându-se drenarea limfei din zone anatomice distincte. Graţie structurii şi localizării sale GL au rol de bariere în calea de răspândire a infecţiei, prevenind generalizarea ei.

GL filtrează particulile cu proprietăţi antigenice,iar limfocitele şi plasmocitele din GL asigură sinteza de anticorpi.

Aparatul limfoid al tractului respirator şi digestiv asigură buna funcţionare a imunităţii locale la nivelul mucoasei acestora.

Reacţia GL la diferiţi stimuli, în special infecţioşi poate fi observată de la vârsta de 3luni.

La copii de 1-2 ani funcţia de barieră a GL nu este bine exprimată, de aceea la acestă vârstă frecvet infecţiile generalizează uşor (septicemie,meningită,forme generalizate deTBC). Imaturitatea aparatului limfoid de la nivelul tubului digestiv predispune sugarii la infecţii intestinale şi alergizarea organismului pe cale enterală. La vârsta antepreşcolară GL sunt deja bine structuraţi şi pot servi ca barieră mecanică în răspândirea infecţiei. La această vârstă sunt frecvente limfadenitele, inclusiv cele purulente şi cazeoase (TBC).

La vârsta de 7-8 ani GL devin pe deplin funcţionali şi pot suprima infecţia prin mecanisme imunologice.

v Occipitali – amplasaţi pe tuberozităţile occipitale – colectează limfa de la tegumentul scalpului şi regiunea cervicală posterioară.

v Mastoidieni – amplasaţi în regiunea apofizelor mastoide, retroauriculari – amplasaţi postrior de pavilionul urechii – ambele grupuri colectează limfa de la urechea medie, conductul auditiv extern, pavilionul urechii, tegumentul paraauricular.

v Submandibulari – amplasaţi sub ramurile inferioare ale mandibulei – colectează limfa de la tegumentul feţei şi mucoasa gingiilor.

v Mentonieri – amplasaţi câte unul bilateral în regiunea bărbiei – colectează limfa de la tegumentul buzei inferioare, mucoasa gingiilor şi de la incisivii inferiori

v Cervicali anteriori şi tonzilari – amplasaţi anterior de muşchiul sternocleidomastoidian, în triunghiul cervical superior – colectează limfa de la tegumentele feţei, de la glanda paratiroidă, mucoasa nazală, faringiană şi bucală.

v Cervicali posteriori – amplasaţi posterior de muşchiul sternocleidomastoidian, anterior de muşchiul trapez, în triunghiul cervical superior – colectează limfa din regiunea cervicală şi parţial de la laringe.

v GL din grupurile enumerate anterior sun frecvent catalogaţi ca un grup unic – GL cervicali.

v Supraclaviculari – amplasaţi în fosa supraclaviculară – colectează limfa de la partea superioară a cutiei toracice, domurile pleurale şi apexurile pulmonare.

v Subclaviculari – amplasaţi în fosa infraclaviculară – colectează limfa de la peretele toracic şi de la pleură.

v Axilari – amplasaţi în fosa axilară – colectează limfa e la membrul superior (excepţie degetele V, IV, III şi palmă).

v Toracali – amplasaţi la marginea inferioară a muşchiului pectoral mare – colectează limfa de la tegumentele peretelui toracic, pleura parietală, parţial de la plămâni şi glandele mamare.

v Cubitali – amplasaţi în regiunea cubitală la nivelul tendonului bicepsului – colectează limfa de la degetele V, IV, III şi palmă.

v Inghinali – amplasaţi pe traiectul ligamentului inghinal – colectează limfa de la tegumentele membrului inferior, hipogastriu, fese, regiunea anală, perineu, organele genitale.

v Poplitei – amplasaţi în fosa poplitee – colectează limfa de la tegumentele piciorului.

Cunoaşterea localizării GL şi a zonelor pe care le drenează are rol major în identificarea porţii de intrare a infecţiei, în special în cazul în care modificările de la poarta de intrare ale infecţiei sunt minimale sau chiar absente, or GL regionali vor reacţiona în toate cazurile

În categoria organelor limfoide secundare intră şi ţesuturile limfoide asociate mucoaselor.

Acestea pot fi: structuri bine individualizate anatomic sau structuri limfo-epiteliale difuze

SISTEMUL imun:

În încercarea de a întelege cum reuşeşte organismul să facă faţă agresiunilor din mediul extern (agenţi infecţioşi) au fost evidenţiate două posibilităţi de manifestare a răspunsului imun:

eliminarea agenţilor patogeni cu ajutorul unor componente preformate (mijloacele nespecifice de răspuns ale SI) sau

producerea unor componente celulare şi moleculare care să se adapteze agentului patogen (mijloace specifice).

Astfel dezvoltarea SI este un proces ontogenetic programat genetic. Procesul de formare se iniţiază intrauterin.

Cel mai important stimul îl primeşte după naştere, când creşte mult agresia antigenică exo- şi endogenă, determinată în special de popularea tubului digestiv, a căilor respiratorii superioare şi a tegumentelor de către flora condiţionat-patogenă.

Imaturitatea SI la copil

îl face mai sensibil la infecţiile intercurente, favorizează generalizarea procesului infecţios, cu dezvoltarea septicemiei şi septicopiemiei, favorizează evoluţia mai gravă a patologiilor infecţioase.

Perioadele critice în dezvoltarea Sistemului Imun

Sunt perioadele, când sistemul imun ale organismului în creştere şi dezvoltare generează răspunsuri paradoxale sau neadecvate la stimulul antigenic.

I-a perioadă critică – prima lună de viaţă.

II-a perioadă critică – de la 3 la a 6 luni de viaţă.

III-a perioadă critică – al doilea an de viaţă.

IV-a perioadă critică – de la 4 la 6 ani de viaţă.

V-a perioadă critică – perioada adolescenţei

Prima perioadă critică – prima lună de viaţă.

Ø Se atestă o activitate diminuată a fagocitelor.

Ø Limfocitele sunt capabile să reacţioneze la stimulul antigenic şi la acţiunea mitogenilor.

Ø Imunitatea umorală este asigurată de IgG materne.

A doua perioadă critică – de la 3 la a 6 luni de viaţă.

Ø Anticorpii materni dispar din plasma copilului,

Ø ca răspuns la stimulul antigenic se sintetizează IgM proprie.

Ø Deficitul de IgA predispune la infecţii frecvente ale căilor respiratorii (virale).

Ø Celulele imunocompetente au o activitate diminuată.

Ø În această perioadă se manifestă imunodeicienţele primare.

A treia perioadă critică – al doilea an de viaţă.

Ø Sistemul imun este pe deplin funcţional.

Ø Creşte capacitatea de sinteză a IgG,

Ø dar mecanismele locale de apărare mai rămân insuficient dezvoltate.

Ø Aceasta menţine receptivitatea înaltă a organismului copilului la diferiţi agenţi patogeni.

A patra perioadă critică –de la 4 la 6 ani de viaţă.

Ø Sinteza anticorpilor, cu excepţia IgA,atinge nivelul adultului.

Ø Concomitent creşte şi titrul IgE.

Ø Activitatea factorilor locali de apărare rămâne diminuată.

Ø La această vârstă se manifestă clinic

Ø deficienţele imune congenitale tardive.

A cincia perioadă critică – perioada adolescenţei.

Ø Hormonii gonadieni secretaţi în această perioadă inhibă racţiile imune.

Ø Ca rezultat se pot dezvolta patologiile autoimune şi limfoproliferative.

Ø Se atestă o creştere a receptivităţii la diferşi agenţi micobieni.

7. Semiologia afecţiunilor sistemului imun la copil. Clasificarea stărilor imunodeficitare la copii

Sunt posibile trei tipuri de afectare a funcţiilor acestui sistem:

§ Defectul unei verigi a SI (imunodeficienţe primare şi secundare)

§ Autoagresia contra structurilor normale a organismului uman (boli auoimune şi boli prin imunocomplexi)

§ Disfuncţii în cadrul cărora unele funcţii ale SI sunt exagerate în detrimentul altora (sindroame limfoproliferative)

Stările de imunodeficienţă apar ca rezultat al abolirii funcţiei unei sau mai multor verigi ale SI.

Sunt stări de imunodeficienţă

§ primară (înăscute) şi

§ secundară (dobândite).

Stările de imunodeficienţă primară sunt determinate de:

§ afectarea primară a T-limfocitelor

§ afectarea primară a B-limfocitelor

§ afectare combinată a T- şi B-limfocitelor

Incidenţa sumară a stărilor de imunodeficienţă primară este de 2:1000,

§ 50-70% fiind defecte primare a sistemului B-limfocitar,

§ 5-10% ale sistemului T-limfocitar

Semne sugestive pentru o imunodeficienţa primară sunt:

* Copilul suportă frecvent boli infecţioase recidivante în special ale căilor respiratorii, tubului digestiv, sistemului nefro-urinar, tegumente, frecvent complicate cu otite, sinusite purulente sau septicemie,

* Manifestă reacţii neobişnuite la infecţii banale (ex. pneumonie în varicelă).

* Suferinţa este determinată de agenţi cauzali neobişnuiţi (ex. Pneumocystis Carini)

* Prezenţa unor reacţii sistemice în urma vaccinării cu vaccinuri virale vii atenuate sau BCG

* Deficit hematologic bizar (anemie, trombocitopenie,leucopenie)

* Dereglarea a digestiei cu dezvoltarea sindromului de malabsorbţie

Imunodeficienţele secundare sunt deterimnate de un şir de stări patologice care duc la involuţia ţesutului limfoid, limfopenie, hipogamaglobulinemie.

La ele se referă:

ü stări patologice asociate cu perderi de proteine: sindrom nefrotic, combustii, enteropatie exudativă

ü distrofii, avitaminoze

ü infecţii virale (gripa), bacteriene (holera),micotice (candidoza), helmintiaze

ü Intervenţii chirurgicale masive şi/sau complicaţiile postoperatorii

ü Iatrogene (iradiere, imunosupresive: GCS,CS)

ü Tumori limforeticulare (limfogranulomatoză, LCL)

La copiii primilor trei ani de viaţă stărea de imunodeficienţă poate fi determinată de timomegalie, care este indusă de afectarea axei hipotalamo-hipofizar-suprarenală.

În situaţii de stress se poate dezvolta o involuţie accidentală rapidă a timusului, în cadrul căreia are loc o eliminare masivă a T-limfocitelor în sânge, se porduce moartea lor masivă nemijlocit în timus, are loc fagocitarea lor de către macrofagi.

Deficitul tranzitor al imunităţii humorale este caracteristic copiilor primului an de viaţă, între a 6 – 9 lună.

Afectarea primară a factorilor nespecifici de apărare include

ü dereglările din Sistemul Complement

ü dereglarea fagocitozei

Defectul genetic poate interesa orice component al Sistemului Complement, care va altera activarea în cascadă a lor.

Clinic se traduce prin diminuarea rezistenţei la infecţiile bacteriene (C1, C2, C3, C5), creşterea incidenţei bolilor de hipersensibilitate (C1, C2, C4). Deficitul de C1 duce la dezvoltarea edemului angioneurotic recidivant.

Pacienţii care au fagocitoza dereglată suportă infecţii frecvente cauzate de microorganisme obişnuit nepatogene.

În granulomatoza cronică (sindromul paradoxurilor) pacienţii sunt rezistenţi la infecţii cu microorganisme cu virulenţă înaltă (streptococi, meningococi, pneumococi), dar sunt sensibili la microorganisme condiţionat patogene (Esherihia coli, stafilococi).

O afectare globală a tuturor componentelor Sistemului Imun şi a factorilor umorali nespecifici este specifică pentru hiv/sida.

8. Imunoprofilaxia. Calendarul Naţional de vaccinare a copiilor. Caracteristica vaccinurilor incluse în Calendarul Naţional de vaccinări. Contraindicaţiile pentru vaccinarea copilului. Reacţiile adverse şi complicaţiile posibile, metode de profilaxie.

Imunoprofilaxia este o metodă specifică utilizată pentru prevenirea, colectivă sau individuală, a maladiilor infecţioase, prin imunizarea artificială a organismului. Prevenirea infecţiilor depinde şi de eliminarea sursei specifice de infecţie şi de întărirea rezistenţei individuale (alimentaţie sănătoasă, igienă personală şi utilizarea apei potabile), dar cea mai eficace strategie de combatere a viruşilor s-a dovedit a fi crearea de imunităţi artificiale.

Imunoterapia reprezintă totalitatea metodelor ştiinţifice de tratament împotriva infecţiilor prin intermediul vaccinurilor şi serurilor imune, care conţin anticorpi specifici bolii respective.

Imunoprofilaxia are două forme, una activă – prin administrarea în organism a unor Ag microbiene, cunoscutele vaccinuri, şi cea pasivă – introducerea în organism a unor preparate ce conţin Ac specifici, administrarea făcându-se intravenos sau intramuscular. Vaccinarea, o metodă eficace de imunizare a organismului. Vaccinarea primară, de bază, conferă organismului imunitate, iar vaccinările de rapel (revaccinarea) se utilizează pentru stimularea unui raspuns imun secundar, grăbind şi intensificând procesul.

În urma unor studii, s-au stabilit şi calităţile vaccinului ideal, cum ar fi: o imunogenitate înaltă, cu o administrare simplă şi eficace, fără efecte secundare, durată mare a vaccinului în organism, disponibilitate pe piata farmaceutică şi un preţ accesibil.

În cazul pacienţilor care suferă de procese cronice (stafilodermii, candidoze, dizenterie cronică), este indicat autovaccinul. Acesta este practic un vaccin preparat din tulpină microbiană izolată de la un bolnav şi inoculată aceluiaşi bolnav pentru stimularea imunităţii scontate.

Boala şi mortalitatea infantile, evitate prin vaccinuri

Scăderea îmbolnăvirilor şi mortalilăţii în cazul copiilor s-au redus vizibil în ultimii ani, acest proges fiind datorat în principal realizărilor în domeniul medical. Au fost descoperite vaccinuri ca mijloc de prevenţie primară a îmbolnăvirilor, s-au îmbunătăţit mijloacele de asistenţă prenatală, s-au făcut descoperiri şi cercetări ale antibioticelor şi s-au diversificat instrumentele şi tehnicile de diagnostic şi tratament. A fost preluat un control asupra vectorilor de transmitere ai unor boli, s-au realizat mijloace eficiente de sănătate publică, prin purificarea apei şi prin igiena manipulării alimentelor şi s-au luat decizii de izolare a indivizilor cu boli transmisibile.

Activitatea preventivă – informare şi conștientizare asupra posibilelor pericole

Prevenţia este o practică importantă în medicina de familie, reprezentând o latură de bază a preocupărilor în cadrul asistenţei medicale primare. Există trei componente principale ale activitaţii de prevenţie şi anume: prevenţia primară – realizată în special prin imunoprofilaxie şi consiliere, prevenţia secundară – care permite depistarea bolilor într-o fază presimptomatică şi prevenţia terţiară – care are ca scop prevenirea unor complicaţii în cazul bolilor deja instalate.

În cazul prevenţiei primare, imunizarea joacă un rol important, beneficiile acesteia fiind mai notabile la o grupă de vârstă pediatrică decât la grupa adultului.

Imunizarea, în practica medicinei de familie

Vaccinarea de rutină a copilului poate preveni un număr foarte mare de boli. Imunizările împotriva difteriei, tusei convulsive, tetanusului, poliorubeolei, oreionului, precum şi alte vaccinări specifice, au condus la o scădere dramatică a cazurilor de îmbolnăvire. Eficacitatea şi efectele secundare în funcţie de tipul vaccinului sunt consecinţe ce nu pot fi întotdeauna anticipate, dar pot fi influenţate de o informare şi o prescripţie corecte.

Schema de vaccinare, efecte adverse, contraindicaţii

Vaccinurile menţionate în schemă se administrează injectabil. Ele sunt fie individuale, copilul necesitând astfel mai multe injecţii la o şedinţă de vaccinare, fie combinate într-o singură injecţie. Există pe piaţa românească atât variantele individuale cât şi cele combinate, ele au aceeaşi eficienţă, singura diferenţă ţine de discomfortul unui numar mai mare de înţepături.
Imi este imposibil, la momentul de faţă, să ofer informaţii exacte despre vaccinurile oferite de stat, dacă se găsesc şi care sunt acestea, pentru că situaţia în acest an a fost destul de complicată. Medicul dumneavoastră de familie este în măsură să vă ofere informaţii actuale despre acest lucru.

Efecte adverse
Orice vaccin poate cauza reacţii adverse sau alergii. E bine de ştiut, însă, că acestea sunt minore, în marea lor majoritate. Durerea la locul injectării sau febra uşoară sunt cele mai comune şi dispar în câteva zile.
1.DTP poate cauza: febră uşoară (1 copil din 4), durere, înroşire locală (1 copil din 4), agitaţie moderată (1 copil din 3), oboseală, scăderea poftei de mâncare (1 copil din 10), vomă (1 un copil din 50).
Efecte secundare mai serioase pot fi, rar: febră înaltă (1 copil din 16.000), convulsii (1 copil din 14.000), plâns peste 3 ore fără oprire (1 copil din 1000)
2. Vaccinul contra hepatitei B este unul dintre cele mai sigure. A fost raportată doar febră uşoară (1 din 15 copii) sau durere la locul administrării.
3. Vaccinul contra Hemofilus (Hib) poate cauza febră uşoară (1 din 20 de copii) sau durere la locul administrării (1 din 4 copii).
4. ROR (rujeolă, oreion, rubeolă) poate cauza câteva efecte secundare uşoare, într-un interval de până la 7-12 zile de la administrare. Acestea sunt: febră (1 copil din 6), erupţie pe corp (1 copil din 20), umflarea glandelor parotide (obraji) foarte rar.
Efecte secundare mai serioase: convulsii febrile (1 copil din 3000), tulburări trecătoare de coagulare a sângelui (1 copil din 30.000), dureri articulare (apar rar la fetele adolescente).
S-a observat că aceste efecte secundare sunt mult mai rare la a doua doză faţă de prima.
5. IPV (anti-polio). Acesta este vaccinul nou, injectabil, inactivat a cărui reacţie adversă poate fi durerea locală. Nu există riscul ca acest vaccin să producă poliomieltă, ca în cazul vaccinului vechi, cu virus viu care se administra oral.
6. Gardasil poate produce: durere locală (8 copii din 10), umflarea sau înroşirea locală (1 copil din 4), durere de cap (1 copil din 3), febră uşoară (1 copil din 10).
În afara celor menţionate, orice vaccin, la fel ca orice injecţie, de altfel, poate produce reacţii alergice, unele severe. De aceea e bine ca după vaccinare să nu părăsiţi zona cabinetului medical pentru măcar 15-20 de minute.Reacţiile alergice periculoase apar,de regulă,în acest interval si,extrem de rar,mai târziu.

Atenţie: studii recente au arătat ca administrarea de Paracetamol după vaccinare scade răspunsul imun la vaccin, scăzându-i astfel eficienţa. Nu administraţi antitermice decât în cazul în care copilul face febră peste 38 de grade si folosiţi ibuprofenul pentru aceasta.
Contraindicaţii
Există situaţii în care se preferă amânarea sau chiar anularea efectuării unui vaccin.
Vaccinul va fi amânat o scurtă perioadă dacă copilul este într-un puseu de boală acută, prezintă febră sau erupţii suspecte pentru o boală contagioasă.
Vaccinul poate fi amânat pe termen lung sau chiar anulat dacă copilul a avut o reacţie adversă severă la o vaccinare anterioară cu acelaşi vaccin, dacă are alergie la ou, tulburări de coagulare a sângelui, convulsii sau alte boli neurologice, imunodeficienţe sau urmează tratament de lungă durată cu steroizi sau imunosupresoare.

???????????????????????????????????????????????9. Particularităţile anatomo - fiziologice ale aparatului respirator la copil. Căile respiratorii, plămînul-stuctură şi funcţii. Ontogeneza aparatului respirator şi anomaliile de dezvoltare. Metodele de examinare clinică ale sistemului respirator la copii.