АкушерствоАнатомияАнестезиологияВакцинопрофилактикаВалеологияВетеринарияГигиенаЗаболеванияИммунологияКардиологияНеврологияНефрологияОнкологияОториноларингологияОфтальмологияПаразитологияПедиатрияПервая помощьПсихиатрияПульмонологияРеанимацияРевматологияСтоматологияТерапияТоксикологияТравматологияУрологияФармакологияФармацевтикаФизиотерапияФтизиатрияХирургияЭндокринологияЭпидемиология

Tulburari ale mictiunii

Micţiunea este un act reflex, declanşat, în mod normal, numai în timpul stării de veghe. Micţiunea normală este spontană, voluntară, imediată, inodoloră, jet abundent şi regulat, completă (un reziduu >25ml este nesemnificativ).

Frecvența micțiunilor: 0-6 luni 20-30; 6-12 luni -10-15;2-3 ani 8-10,;copil mare 6-7/zi. Tulburările micţiunii pot fi determinate de: obstacole în calea eliminării normale a urinii; asincronismul senzitivo-motor al musculaturii vezicale, datorat unor afecţiuni congenitale sau dobîndite.

Tulburările de micţiune sunt: polakiuria, micţiunea rară, disuria, micţiunea dureroasă, retenţia de urină, incontinenţa de urină şi micţiunea imperioasă

Polachiuria- Frecvenţa crescută a micţiunilor fără creșterea diurezei; când este corelată cu creşterea volumului de urină este numită polakiurie prin poliurie. Mecanismele polakiuriei sunt: 1 reducerea capacităţii vezicii urinare;2. polakiuria prin poliurie; 3. iritabilitatea crescută a sfincterului vezical sau detursorului;4. disectazia de col vezical–dificultate în închiderea/deschiderea colului vezical (falsa polakiurie).

Asocierea polakiuriei cu alte simptome: 1-asocierea cu piurie şi durere micţională caracterizează cistita acută;2.-asocierea cu lombalgia iradiată în fosa iliacă evocă o litiază renoureterală;3-asocierea cu lombalgia şi piuria în context febril sugerează o pielonefrită acută;4.-asocierea cu piohematuria, orientează spre o tumoră de tract urinar

Polakiuria trebuie diferenţiată de: 1.disurie, unde predomină dificultatea la micţiune;2.micţiunea incompletă, asociată cu reziduu vezical;3. incontinenţa de urină, caracterizată prin pierderi involuntare de urină.

Mictiuni imperioase- Este caracterizată de imposibilitatea de a reţine urina odată cu apariţia senzaţiei de micţiune. Cauze: urinare: cistită, uretrită, prostatită, adenomul de prostată, litiaza, tuberculoza vezicală.

extraurinare: cerebro-meningoscleroza difuză, cistopatia endocrină, modificări bruşte ale pH-ului urinar.

Uneori, se manifestă ca tenesme vezicale, acestea putând fi definite ca micţiuni imperioase ineficiente şi dureroase.

Disuria- dificultate la micţiune, caracterizată clinic prin: 1.urinare cu efort mare premicţional, asociată cu durere întârzierea actului micţional (întârzierea jetului urinar faţă de senzaţia de urinare);2 micţiune lentă, cu greu, frecvent cu participarea musculaturii abdominale; 3. Jetul este modificat: presiunea sa scade până ajung vertical, filiform (pacientul urinează pe vârful pantofului), întrerupt, picătură cu picătură;4. apariţia de urină după senzaţia de terminare a micţiunii.

copilul mic- agitat, neliniștit, anxios, disconfort, get întrerupt în timpul micțiunii.

Cauze frecvente: uretrite, cistite, balanite, litiază, obstrucție joasă, adenom

Retentia de urina- Incapacitatea vezicii urinare de a-şi goli conţinutul.

Poate fi completă sau incompletă, instalare acută sau cronică.Retenţia incompletă de urină evoluează în două etape:

1.fără distensie vezicală (reziduu < 300 ml); 2.cu distensie vezicală (reziduu > 300 ml)

Retenția de urină se asociază cu nelinişte, jenă dureroasă sau durere hipogastrică cu iradiere de-a lungul uretrei, apariţia globului vezical. Cauzele retenţiei complete de urină. 1 Cauze urinare: - uretrale: stricturi, polipi, calculi, corpi străini, cancer uretral ;- vezicale: cheaguri de sînge, calcul, corp străin, tumoră, diverticul vezical mare;- renale: pielonefrite acute (pe cale reflexă), tuberculoza renală cu cistită.

2. Cauze extraurinare: leziuni ale sistemului nervos: traumatisme medulorahidiene, mielite.

Incontinenta de urina: Reprezintă imposibilitatea de a reţine urina în vezica urinară, urina scurgându-se din vezică total sau parţial, intermitent sau permanent, conştient sau inconştient.

Incontinenţa adevărată – vezica urinară este în permanenţă goală, urina se pierde pe măsură ce apare în vezică.

Incontinenţa urinară falsă – în vezică mai rămâne urină postmicţional, bolnavul pierde urină prin „prea plin!”.

Inconştientă – pierderea de urină se face fără ca bolnavul să aibă senzaţia nevoii de micţiune (picătură cu picătură – prin prea plin, sau în jet la intervale mari); este micţiunea automată la pacienţii cu suferinţă medulară.

Involuntară – pacientul percepe senzaţia nevoii de a urina, dar nu se poate opune pierzând urina.

Incontinenţa urinară poate fi:- Ortostatică; - De efort (tuse, strănut, sughiţ, ridicare de greutăţi)

Cauze: urologice: insuficienţa sfincterelor vezicale intern/extern

neurologice: leziuni de neuron motor central, leziuni medulare

psihiatrice: psihoze, neuroze isterice

Enurezisul: micțiuni involuntare şi inconştiente în timpul somnului. Fiziologic la copii sub 3 ani. Ulterior denotă o maturizare incompletă a controlului cortico-spinal al actului de micțiune, la copii cu spina bifidă.

Дата добавления: 2016-03-26 | Просмотры: 408 | Нарушение авторских прав